Written by Mihai Serbanescu
Pentru a vorbi despre fericire, nefericire ce le produce si asa mai departe, trebuie sa stabilim mai intai ce este fericirea. Multi filozofi, psihologi, teologi si biologi au incercat sa defineasca exact ce este fericirea si care este sursa ei.
Conform dictionarului Cambridge fericirea este o stare de spirit sau o emotie caracterizata prin acceptare, iubire, satisfactie, placere.
Denis Waitley definea astfel fericirea: „fericirea nu este ceva catre care poti calatori, nu este ceva care poate fi posedat, obtinut, purtat sau consumat. Fericirea este experienta spirituala de a trai fiecare minut cu dragoste gratie si gratitudine.”
Alexandre Dumas considera ca: „Nu exista nici fericire, nici nenorocire pe lume; exista doar compararea unei stari cu cealalta si atata tot. Doar cel care a simtit nefericirea cea mai cumplita e in stare sa simta cea mai mare ferice.”
Emerson considera ca „Fericirea este un parfum pe care nu il poti turna pe altii fara sa ajunga cateva picaturi si pe tine.”
In buddism se considera ca pentru a ajunge la fericire trebuie sa renuntam la dorinte. In crestinism fericirea este sinonima cu dedicarea vietii lui Dumnezeu.
Mark Twain considera ca „sanatatea mentala si fericirea sunt o combinatie imposibila”
Albert Schweitzer considera ca „Fericirea nu este nimic decat sanatate buna si o memorie proasta.”
Edward de Bono definea nefericirea ca fiind: „ diferenta dintre talentele noastre si dorintele noastre.”
In viziunea mea fericirea este ca atomul: are o gramada de caracteristici dar nu este nici una dintre ele si nici suma lor.
Viata mea, asa cum zicea si Charles Schulz, nu are nici un scop, nici o directie, nici o tinta, nici un rost si totusi sunt fericit. Nu pot sa imi dau seama ce , dar totusi fac ceva bine daca acest lucru se intampla.
In viata de zi cu zi intalnim oameni care afirma: „sunt fericit pentru ca...”. Dar prin faptul ca dau o cauza fericirii lor, ei dovedesc ca inca nu au gasit adevarata fericirea, cea care provine din interior si care este mai presus de cauza si efect. Adevarata fericire este fara cauza. Este acea traire minunata, acea stare prin intermediul caruia orice lucru oricat de banal devine fascinant, tot ce faci este in deplina armonie si nu necesita nici un efort din partea ta. Nimic nu poate aduce adevarata fericire, si nimic nu o poate lua; este insensibila in fata unui cadou, a unei persoane iubite, a unei mosteniri.
Daca adevarata fericire nu este conditionata sau influentata de fenomene exterioare atunci ce este? Eu cred ca este echilibrul si armonia dintre o persoana si viata lui. Viata ne scoate tuturor in cale greutati si obstacole dar suferinta si agonia sunt optionale, putem alege sa traim cu capul sus, si sa purtam cu demnitate crucea pe care trebuie sa o caram.
Si cu toate aceste cautam fericirea in cele mai ciudate locuri, in moduri din ce in ce mai absurde de a gandi si a ne exprima. Ne inecam viata in vicii, ne dedicam unor cauze nobile doar pentru a ne da un sens vietii. Alergam dupa fericire pana departe, fie pe mare, fie pe uscat; dar fericirea e aici, aproape. Numai un om nebun cauta fericirea undeva in departare sau in viitor. Fericirea este aici langa noi, la picioarele noastre. Oamenii isi petrec viata intreaga cautand fericire si pace. Ei alearga dupa vise, dependente, religii chiar si dupa alti oameni, sperand sa umple golul interior care ii bantuie. Ironia este ca singurul loc unde poti gasi fericirea este in interior.
O lengenda spune ca zeitatile au tinut o conferinta in care au hotarat unde sa ascunda fericirea. Pe rand au fost propuse si refuzate: centrul pamantului, fundul oceanelor si luna. Soluita aleasa a fost: „in inimile oamenilor pentru ca acolo sigur nu vor cauta”.
Dar oare putem stii ce este fericirea sau putem vreodata sa o atingem?
Albert Camus considera ca: „nu vei fi niciodata fericit daca cauti sa afli ce este fericirea, la fel cum niciodata nu vei trai daca incerci sa afli scopul vietii.”
Lucian Blaga afirma ca: „Daca vrei sa ajungi la fericire, atunci pune-ti orice ca tinta, numai un singur nu: fericirea.” Iar Beran Wolfe ca „un om cu adevarat fericit construieste o barca, compune o simfonie, isi creste fiul, sau plantea flori in gradina. In nici un caz nu cauta fericirea ca pe un nasture care a cazut sub bancheta masinii.”
Probabil ca singurul lucru din care fericirea isi are originea este iubirea. Si si iubirea isi are originea in iubire. Consider ca sunt 2 termeni care nu pot exista unul fara altul, un fel de yin si yang: in fericire exista putina iubire iar in iubire exista putina fericire.
Exista chiar si chestionare care masoara gradul de fericire (vezi http://www.meaningandhappiness.com/oxford-happiness-questionnaire/214/ ), dar oare poate fi fericirea masurata? Cantarita? Daca ar fi asa atuncii poate am putea sa o cumparam de la piata. Poate am putea sa o cumparam si in rate. Oricat de absurd ar parea eu cred ca fericirea poate fi masurata.
Dar nu in grade de fericire gen sunt putin fericit, mediu, mult sau procentual. Ci in capacitatea noastra de a imparti fericirea cu altii. Fericirea este reala doar daca o poti imparti. Buddha zicea ca „dintr-o lumanare pot fi aprinse mii de lumanari, fara a scurta viata acelei lumanari. La fel nici fericirea nu se diminueaza daca este impartita. Daca iti e frica ca prin impartirea ei, sau prin a ii invata si pe altii cum ai ajuns la ea, va scadea, inseamna ca inca nu ai atins adevarata fericire. iar spre deosebire de alte lucruri fericirea nu scade atunci cand este impartita ci din contra ea creste.
Marcel Prout ne indemna sa fim recunoscatori celor care ne fac veseli deoare ei cu sunt gradinile in care sufletul nostru poate inflori.
Fericirea este un sentiment placut care ne este benefic, chiar esentia si totusi este atat de intangibil si eluziv. Probabil ca este eluziv datorita faptului ca multi oameni au o idee gresita despre fericire. Ei cred ca lucrurile pe care le cauta gen bani sau faima le pot aduce fericire, dar cu toate acestea nu se intampla asa. Chiar si statisticile au aratat ca cei mai bogati oamani nu sunt cu adevarat fericiti.
Succesul nu este cheia fericirii, ci fericirea este cheia succesului. De ce sa vorbim despre fericire ca drum continuu, cand acest lucru poate fi rezumat la o singura propozitie: fa tot ceea ce faci cu entuziasm. Aceasta este in viziunea mea fericirea ca drum continuu. Bineinteles sunt lucruri in viata pe care nu le poti face cu entuziasm dar macar le poti face cu acceptare. Fiecare zi din viata unui om contine bucurie si furie, durere si placere, intuneric si lumina, urcusuri si caderi. Fiecare moment este o parte din natura – este inutil sa incercam sa ne opunem sau sa incercam sa negam aceste lucruri. Cu cat devenim mai constienti si acceptam mai usor aceste lucuri „rele” cu atat vor aparea in viata noastra lucruri care sa ne faca fericiti. Toate lucrurile externe noua sunt lucruri pe care noi le atragem in viata noastra, si toate sunt reflectii ale noastre. Lucrurile cele mai rele ne sunt cei mai buni prieteni pentru ca ne arata ca am gresit calea si ca trebuie sa corectam ceea ce facem pentru a fi din nou in armonie si in echilibru.
Esecurile si dezamagirile sunt cheia fericirii. Pentru ca asa cum afirma si Scott Peck: cele mai bune momente ale noastre apar atunci cand suntem cu adevarat nefericiti sau nesatisfacuti, pentru ca numai in aceste momente propulsati fiind de nefericire suntem dispusi sa iesim din tipar vietii zilnice si sa cautam diferite metode sau raspunsuri. Esecurile si dezamagirile sunt pretutindeni, durerea si suferinta in schimb sunt optionale. Depinde de noi cum privim lucrurile. Viata ne incearca pe toti, si ne impovoreaza dar depinde de noi daca din acele incercari iesim cu un grumaz de zimbru sau cu o cocoasa de camila.
La final as vrea sa citesc o lucrare scrisa de Arsenie Boca. O citesc fara nici un fel de conotatie religioasa. Putem foarte simplu inlocui Dumnezeu sau Iisus cu fericire si avem exact tema noastra:
Satan a organizat o conventie mondiala cu toti demonii sai. Odata ce s-au adunat toti inaintea lui, a luat cuvantul si le-a zis:
Nu putem pe crestini sa-i oprim sa mearga la Biserica, sa citeasca Sfanta Scriptura si sa descopere cuvantul. Nu avem nici o putere sa oprim relatia intima pe care o au cu Salvatorul lor. Odata ce se prind in legatura cu Iisus, puterea noastra asupra lor este nimicita. Asadar m-am gandit si iata ce idee mi-a venit... Dati-le voie sa mearga la Bisericile lor, sa se inchine Dumnezeului lor, dar furati-le timpul ca sa nu mai aiba timp sa dezvolte si sa intretina o relatie cu Iisus Hristos! Potrivnicii crestinilor au tacut... Iata! Tineti-i ocupati cu aspectele neesentiale ale vietii, inventati nenumarate scheme care sa le ocupe mintea tot timpul. Tentatii, sa cheltuiasca, sa-si doreasca mai mult, mai mult, mai mult. Sa caute sa munceasca cat mai mult, 10,12,14 ore pe zi, chiar si Duminicile, pentru ca sa creada ca asa isi pot implini toate cele ce tin de trebuintele lor materiale. Imputinati-le timpul pe care l-ar petrece cu copiii, cu
familiile lor. Suprastimulati- le mintea ca sa nu mai poata auzi linistea, care le-ar putea oferi un timp de meditatie la rostul vietii lor si sa vada desertaciunea sufletelor lor. Televizoare peste tot, reviste, dvd-uri, computere, ziare si telefoane, nu-mi pasa cum le numiti, orice lucru de care se pot folosi fara oprire si prin care putem vinde vise goale. Asta va incarca mintile lor si va rupe orice legatura cu Hristos.
Umpleti-le vietile su super oferte, si orice servicii si produse gratuite, sperante false si iluzii... Nu uitati de femeie! Ea a stiut intotdeauna sa ispiteasca! Folositi-o cat mai sumar imbracata pentru a insela ochii barbatilor, care vor fi si mai slabi si vor crede ca frumusetea trupului este importanta si vor deveni nesatisfacuti de propriilor lor neveste. Tineti-le pe neveste ocupate cu casa, cu masa, cu copiii, cu indatoririle fata de sot, de parinti, pentru ca odata sfarsita ziua sa nu le mai poata oferi sotilor dragostea lor, astfel ei se vor umple de amar si vor cauta mangaiere in alta parte. Dati-le pe Mos Craciun, pentru ai indeparta de la adevaratul sens al Nasterii Mantuitorului, la fel si cu Pastile, dati- le iepuras, sa uite de Inviere si de puterea lui Iisus Hristos asupra pacatului si a mortii. Ei singuri isi vor indeparta proprii copii de la Adevar! In vacante invatati-i sa faca excese: discoteci, gratare, petreceri, sa nu se poata linisti prea mult ca sa poata reflecta la creatia lui Dumnezeu. Astfel, faceti ca ei sa se intoarca la viata de zi cu zi si mai obositi, sa nu aiba timp sa se incarce cu energia naturii lui Dumnezeu. Dati-le parcuri distractive, evenimente sportive in fiecare zi, spectacole de muzica, filme… Tineti-i ocupati, ocupati, ocupati! Umpleti-le viata cu atat de multe inventii si cauze bune. incat sa creada ca ei sunt stapani pe vietile lor si pot face "ceva". Curand isi vor sacrifica si sanatatea si familia pentru a face "ceva" cu viata lor...
O sa mearga, o sa mearga… Este un plan foarte bun! Acum, plecati si faceti cum v-am spus!